Ce este tulburarea de personalitate evitantă?
Pacienții au o personalitate timidă sau timidă și prezintă un sensibilitate intensă la respingere. Ele nu sunt asociale și arată a mare dorință de companie; cu toate acestea, au un puternic nevoie de asigurare și o garanție a acceptării necritice. Uneori sunt descriși ca având un complex de inferioritate.
Prevalența este de 0,05% până la 1% din populația generală, iar factorii posibili factori predispozanți posibili includ tulburarea evitantă în copilărie sau adolescență sau o afecțiune fizică.
Deși persoanele evitante împărtășește o hipersensibilitate la respingere similară cu persoanele care suferă de tulburări de personalitate narcisiste, dependente sau paranoide, acestea vor resimți niveluri ridicate de anxietate în relațiile sociale.
Cauze
Dispreț fățiș și persistent din partea părinților, supraprotejarea sau diverse fobii ale părinților reprezintă factori cauzatori posibili ai tulburării de personalitate evitantă.
Manifestări ale tulburării de personalitate antisociale
Un temperament caracterizat prin retragere socială din cauza sensibilității crescute la critica altora manifestat prin:
- Evitarea situațiilor sociale din cauza dorinței de a minimiza posibile critici
- Încheierea unor relații sau neînceperea altora, din cauza fricii de dezaprobare
- Dificultăți în materie de intimitate, din cauza sentimentului de jenă
- Preocupare excesivă cu privire la respingerea socială
- Reticența față de noi situații sociale
- Un concept despre sine negativ
- Evitarea riscului și noutății din cauza fricii de rușine și ridicol
Tratament
Persoanele afectate de tulburarea de personalitate evitantă sunt predispuși la a raspunde pozitiv la tratamentul psihoterapeutic, deopotriva din pricina angoaselor serioase provocate de această tulburare dar și a unei dorințe puternice de a dezvolta relații normale. Această dorință reprezintă o foarte bună motivație urmarea unui plan de tratament.
In cazul tulburării de personalitate evitantă, accentul terapiei suportive este acela de a ajuta pacienții să își depășească fricile, și de a-i sprijin – prin tehnici specifice – să dezvolte noi abilități necesare pentru a face față interacțiunilor sociale.
Referințe:
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (DSM-5®). American Psychiatric Pub.
Novalis, P. N., Virginia Singer, D. N. P., & Peele, R. (2019). Clinical manual of supportive psychotherapy. American Psychiatric Pub.
Strain, J. J. (2002). Kaplan & Sadock’s pocket handbook of clinical psychiatry. The Journal of Clinical Psychiatry, 63(10), 952-953.