Ce este Psihoterapia suportivă?
Terapia suportivă este un tip de intervenție în practica psihoterapeutică. O modalitate psihoterapeutică este, la rândul său, o colecție de metode sau tehnici utilizate pentru a efectua un tratament psihologic, având un set relevant de obiective, între o persoană instruită profesional, psihologul, și beneficiarul terapiei, clientul sau pacientul. Psihoterapia suportivă este aplicabilă și în domeniul familial,  de asemenea, se poate realiza sub forma terapiei de grup.

Obiective frecvente ale terapiei suportive:
Deși nu sunt limitate la acestea, printre cele mai des menționate în literatura de specialitate amintim:

• Reducerea unor comportamente disfuncționale
• Analiza și îmbunătățirea unor moduri de gândire distorsionate
• Maximizarea autonomiei tratamentului Restructurarea personalității
• Obținerea unei independenței și stării funcționale maxime în cazul tulburărilor psihice
• Rezolvarea crizelor acute – de exemplu, doliu, traume, dezastre, tentativă de sinucidere sau crize asociate cu boli medicale grave sau cronice
• Promovarea aderării la planurile de tratament
• Scăderea comportamentelor inadecvate
• Scăderea proceselor conținutului tiparelor de gândire disforice
• Îmbunătățirea abilităților de a face față evenimentelor negative
• Îmbunătățirea abilităților sociale
• Rezolvarea conflictelor externe
• Prevenirea recidivelor, deteriorării unor tulburări psihice sau internărilor cauzate de acestea
• Sporirea stimei de sine
• Îmbunătățirea percepției realității (a pacientului, a altora și a lumii)
• Consolidarea unor moduri de apărare sănătoase, adaptive
• Diminuarea sau rezolvarea metodelor defensive dezadaptative
• Maximizarea sprijinului familial și social

Psihoterapia suportivă, prin flexibilitatea pe care o oferă, integrând modalități diferite și acoperind o arie largă de aplicații clinice, este printre cele mai frecvent utilizate metode psihoterapeutice. Vorbind despre nucleul principiilor terapiei suportive – comune  tuturor modalităților psihoterapeutice – John  Markowitz, ilustru medic psihiatru profesor de psihiatrie clinică în cadrul Universității Columbia nota, adresându-se clinicienilor: ”Daca nu puteți face aceste lucruri, restul psihoterapiei nu contează. Dacă puteți practica aceste lucruri, restul psihoterapiei nu contează.”